Felicitări pentru cei dragi din suflete de copil

Felicitări pentru cei dragi din suflete de copil

De Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, un dar din suflet valorează cel mai mult.

Zeci de copiii din municipiul Botoșani au ținut să-și exprime recunoștința și iubirea pentru cei dragi, confecționându-le cu multă dragoste și dăruire felicitări tradiționale românești.

Micile dovezi de prețuire au fost realizate la Muzeul Etnografic din Botoșani, sub îndrumarea specialiștilor din cadrul instituției.

Elevii botoșăneni au fost invitați la Muzeul de Etnografie din Botoșani pentru a învăța obiceiurile tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă.

Micuții au fost lăsați să creeze propriile lor felicitări de Crăciun, folosind materiale și tehnici hand-made.

Elevii botoșăneni au apreciat inițiativa și spun că este cel mai bun mod de a-ți arăta iubirea și recunoștința cu ocazia Crăciunului. Totodată pentru o parte confecționarea felicitărilor reprezintă legătura cu strămoșii.

După ce au terminat de confecționat felicitările, copiii nu au uitat nici de colindele tradiționale de Crăciun.

Atelierele creative de confecționat felicitări de la Muzeul de Etnografie vor putea fi accesibile elevilor până pe 9 decembrie în intervalul orar 8.00-16.00.

Citeste si:

Facebook Comments