O tânără în vârstă de 32 de ani din Botoșani a ajuns, luni dimineață, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce a vrut să traverseze strada prin loc marcat.
Evenimentul rutier a avut loc la trecerea de pietoni din fața Casei Cărții. Femeia s-a angajat în traversarea străzii pe culoarea verde a semaforului, însă a fost surprinsă și lovită de o mașină condusă de un șofer de 53 de ani care circula dinspre strada Marchian. La fața locului a ajuns o ambulanță care a transportat victima la Unitatea de Primiri Urgențe, unde a primit îngrijiri medicale. Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Pe aceeași temă:
Accidente grave pe trecere de pietoni! Un bărbat a murit, iar două copile au fost rănite