VIDEO! Femeie mușcată de un șobolan

Caz mai puţin obişnuit la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean, unde ieri a ajuns o pacientă atacată de şobolani. În vârstă de 30 de ani, femeia a povestit medicilor că n-a mai avut timp să se ferească şi după ce a simţit muşcătura s-a speriat şi s-a dus singură la urgenţe, mai ales că astfel de animale pot transimte una dintre cele mai periculoase şi rare boli, leptospiroza.

Potrivit medicilor, incidentul s-a petrecut ieri dimineaţă, în timp ce femeia era la o grădină de legume undeva la marginea municipiului. Înainte s-o atace a observat animalul dar a fost prea târziu. După ce a muşcat-o de picior, botoşăneanca s-a prezentat la urgenţe, unde a povestit ce i s-a îmtâmplat.

Netratată, muşcătura de şobolan este extrem de periculoasă, spun medicii specialişti şi poate provoca uneori decesul, din cauza leptospirozei, cum s-a întâmplat de câteva ori la Botoşani în ultimii ani. La un moment dat, din această cauză şi-a pierdut viaţa şi un medic veterinar din Botoşani.

În ultimii ani, leptospiroza a devenit tot mai rară în judeţul Botoşani, fiind în scădere faţă de anii 2009 – 2010, când se înregistrau chiar şi câte opt-nouă anual. Cu toate acestea, continuă să facă victime printre botoşăneni, cel mai recent caz având loc chiar în urmă cu an, când un bărbat de 48 de ani a fost transferat în stare critică la Iaşi, fiind diagnosticat cu această boală. La scurt timp şi-a pierdut viaţa pe patul de spital.

 

Citeste si:

Facebook Comments