Flăcările i-au distrus agoniseala de o viață

Proprietara a avut nevoie de îngrijiri medicale 

Un incendiu puternic, izbucnit la o gospodărie din comuna Leorda, a lăsat o bătrână de 86 de ani fără o parte din agoniseala de o viață. Incendiu a izbucnit noaptea trecută, când femeia dormea în una dintre anexele gospodăriei. Norocul său au fost vecinii, care atunci când au observat flăcările au chemat imediat ajutoare.

Două echipaje cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la locul indicat. La sosirea gărzii de intervenție, ardeau bunurile din toate cele trei încăperi ale locuinței, existând pericolul ca flăcările să se extindă la acoperiș dar și la alte anexe din gospodărie.

Bătrâna a avut nevoie și de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică, când și-a văzut gospodăria mistuită de flăcări. 14 pompieri militari, dar și voluntari s-au luptat mai bine de o oră pentru a stinge vâlvătaia. Potrivit pompierilor, flărările au distrus bunuri în valoare de 35.000 de lei. Cel mai probabil, incendiu a izbucnit din cauza unui aparat electrocasnic lăsat sub tensiune. Pentru ca astfel de evenimente nefericite să nu se mai întâmple, pompierii militari au o serie de recomandări pentru botoșăneni: nu lăsați nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea; instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului; verificați periodic cordoanele de legătură ale apratelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

Citeste si:

Facebook Comments