FOTO! Copii din Raionul Criuleni, în vizită la Botoșani

FOTO! Copii din Raionul Criuleni, în vizită la Botoșani

Pe parcursul zilelor de 26-27 august 2017, Costică Macaleți – Președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost prezent în Raionul Criuleni Republica Moldova, unde a luat parte la Adunarea Generală a Uniunii Consiliilor Raionale din Moldova și la celebrarea sărbătorii naționale – Ziua Independenței Republicii Moldova.

Cu acest prilej, președintelui Consiliului Județean Botoșani – Costică Macaleți i s-a acordat diplomă pentru primirea și buna organizare a sejurului unui grup de copii din Raionul Criuleni (Republica Moldova), în perioada 21-26 august 2017, la Botoșani.

Pe întreaga perioadă a șederii la Botoșani, grupul format din 41 de elevi și 4 profesori a fost însoțit de reprezentanți ai Consiliului Județean şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean care le-au asigurat un program variat, prezentându-le atât obiective turistice și culturale din județ cât și posibilități de petrecere a timpului liber.

Sunt bucuros că am reușit să găzduim copiii din Republica Moldova și îmi doresc ca informaţiile pe care le-au aflat şi lucrurile pe care le-au văzut la Botoşani să le fi creat o imagine frumoasă despre noi botosănenii, care să o poarte în suflet și să o impartășească cu părinții, cu bunicii, cu toți cei dragi lor“, a declarat Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Citeste si:

Facebook Comments