Fumați? Poftiți, vă rog, afară!

Fumurile intersize în spațiile publice închise

Începând de astăzi, fumătorii nu vor mai putea să-şi aprindă ţigara în restaurante, în baruri, în cluburi sau în orice spaţiu public delimitat de doi pereţi şi care are acoperiş. Aşa spune legea antifumat, care intră în vigoare din 16 martie. În plus, conform legii antifumat, ţigările electronice nu vor mai putea fi folosite în mijloacele de transport în comun, în restul spaţiilor publice acestea fiind permise. Astfel, sunt stabilite unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor de tutun.

Potrivit legii care interzice fumatul, fumătorii nu-şi vor mai putea aprinde ţigările în spaţiile publice închise şi nici în locurile de joacă pentru copii, nici măcar cele în aer liber. În plus, este interzisă şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi a ţigărilor de foi. Noua lege îi priveşte chiar şi pe taximetrişti. Fumatul va fi interzis şi în maşinile acestora. În schimb, fumatul va fi permis în continuare în încăperile special amenajate pe aeroporturi şi în penitenciare.

Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, sancţiunile sunt mai dure: între 5.000 şi 15.000 lei şi chiar suspendarea activităţii. Pedepsele merg inclusiv până la închiderea localurilor care nu au respectat legea.

Se pare că în prima zi de când nu se mai fumează în localuri sau restaurante, numărul clienților nu a scăzut. A rămas același.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: “Cameră pentru fumat”, “Loc pentru fumat”.

De asemenenea, legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.

Deși, fumători, unii sunt de acord cu această lege care, în alte țări, este pusă în aplicare de mulți ani. Dar sunt și voci sceptice în ceea ce privește eficiența aplicării acestei legi.

Legea antifumat a fost aprobată cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă și 26 abțineri și apoi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 29 ianuarie.

Citeste si:

Facebook Comments