Garsoniere de închiriat, puține și scumpe

Dorinţa de a fi pe picioarele lor şi de a fi independenţi de părinţi îi face pe tinerii botoşăneni să apeleze din ce în ce mai des la serviicile agenţiilor imobiliare.

Chiar dacă sunt la început de drum, mulţi dintre ei preferă să stea cu chirie. Cu toate acestea nu doar tinerii aleg acest lucru ci şi cei trecuţi de prima tinereţe. Dar şi familiile cu copii aleg să stea cu chirie până ce vor putea să îşi achiziţioneze propria locuinţă. În topul preferinţelor botoșănenilor sunt garsonierele. Important pentru ei este ca locuința să fie în apropierea unităților de învățământ, să aibă în preajmă instituții publice, acces facil la mijloacele de transport în comun și, bineînțeles magazine. În afara de acestea, chiriaşii sunt interesaţi de etaj, utilităţi şi mobilier. Agenții imobiliari, spun că anul acesta preţul chiriilor a crescut faţă de anii precedenţi şi din cauză că numărul garsonierelor de închiriat a scăzut. Astfel că până acum cele mai multe garsoniere au fost închiriate la preţul de 200 de euro.

Raportat la venitul mediu pe economie al unui botoşănean, o chirie lunară de 200 de euro este mult. Nu doar chiriile trebuiesc plătite ci şi utilităţile. Botoşănenii se declară nemulţumiţi de acest lucru şi şi-ar dori ca preţul chiriilor să scadă. Este dificil mai ales pentru tinerii care se află la început de drum.

Nu doar cei tineri cred acest lucru ci şi bătrânii. Mulţi dintre ei au pensii mici. Abia îşi plătesc chiriile dar să îşi mai ia şi medicamentele necesare. Spun că sunt săraci. Din puţinul pe care îl au încearcă să plătească pentru că au nevoie de un acoperiş deasupra capului.

În ceea ce priveşte preţul chiriilor, municipiul Botoşani ajunge să fie uneori la egalitate cu Iaşul. Şi aici dar şi în Botoşani cea mai mare chirie poate ajunge şi la 300 sau chiar 400 de euro în funcţie de condiţiile oferite. Există proprietari care scad uneori chiriile de teamă să nu rămână fără chiriaşi.

Sunt însă şi proprietari care au investit enorm într-o locuinţă iar o chirie mică li se pare de neacceptat.

Citeste si:

Facebook Comments