VIDEO! Gură de oxigen la Mavromati. RMN-ul va deveni funcțional începând cu luna august

Cea mai mare unitate spitalicească a județului face un pas important spre normalitate. După ani și ani de zile în care bolnavii erau supuși investigațiilor de rezonanță magnetică, la un cabinet medical privat, Spitalul Mavromati are în sfârșit un RMN propriu care urmează a fi pus în funcțiune. Șefii de la județ au dat asigurări că din august RMN-ul va deveni funcțional.

La cel mai mare spital din județ, este deficit de personal iar spitalul duce lipsă acută și de aparatură medicală. De pildă, pacienții care ajungeau la Mavromati și care aveau nevoie de investigații de tip RMN, erau direcționați spre un cabinet privat.

Lunar, spitalul deconta zeci de mii de lei la privat pentru că nu deținea propriul RMN. Situația urmează să se schimbe. Cu bani de la Banca Mondială, Ministerul Sănătății a achiziționat aparatură medicală de ultimă generație iar la Botoșani au ajuns un RMN și un Computer Tomograf. Primul dintre aparate ar urma să devină funcțional. Șefii de la spital au avut însă nevoie de câteva luni pentru a reuși să amenajeze o sală unde să fie montată aparatura.

În momentul de față, botoșănenii care vor să fie supuși unei investigații RMN pe baza unei trimiteri de la medic, sunt programați chiar și după trei sau patru luni de zile. Ceva mai repede se găsesc însă locuri când vine vorba de programări cu plată. Poate că, situația se va schimba după ce va deveni funcțional RMN-ul de la Județean.

Citeste si:

Facebook Comments