VIDEO! Incendiu de proporții la un depozit de furaje din Ripiceni

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață la un depozit de furaje din Ripiceni. A fost nevoie de intervenția a 70 de pompieri pentru a lichida flăcările uriașe.

Alarma a fost dată vineri dimineață, în jurul orei 10:30. Mai multe echipaje de pompieri din Ștefănești au plecat spre locul incendiul, însă văzând că lupta cu flăcările este destul de dificilă, aceștia au cerut ajutorul colegilor de la Botoșani.

Furajele erau depozitate într-un saivan ce se întindea pe o zonă de circa 1.800 de metri. Când au ajuns echipajele de pompieri, toată zona adăpostului era cuprinsă de flăcări. Din interior au fost scoase aproximativ 2.400 de kilograme de îngrăşământ chimic. Din cauza proporţiilor mari ale incendiului, autospecialele au avut nevoie de realimentare.

Misiunea a fost dificilă pentru pompieri. Abia după 36 de ore aceștia au reușit să lichideze focul.

Flăcările au distrus aproape 225 de tone de furaje, iar valoarea pagubelor depășește 200.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 4.500.000 lei.

Se pare că incendiul s-ar fi produs ca urmare a autoaprinderii furajelor.

Citeste si:

Facebook Comments