Incendiu violent în Grivița

Incendiu violent în Grivița

Zeci de oameni evacuați

Panică și groază, ieri seară, printre locatarii unui bloc din cartierul Grivița! Un incendiu violent a izbucnit la mansarda unui bloc aflat la intersecția străzilor Împărat Traian și Tudor Vladimirescu. Flăcările înalte de câțiva metri și fumul ce se putea observa de la mare distanță i-au speriat teribil pe locatari care au sunat imediat la 112. Mai multe autospeciale ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au ajuns la fața locului.

Minute în șir s-au luptat pompierii militari să lichideze incendiul care amenința să se extindă din cauza vântului care bătea cu putere. În ajutorul pompierilor militari au sărit și câțiva colegi, aflați în timpul liber, și care locuiau în zonă. Pompierii au încercat să se folosească și de o autospecială cu scară, însă nu au reușit să o ridice din cauza vântului.

Oamenii din zonă cred că incendiul a izbucnit după ce un vecin ar fi lucrat la mansarda blocului. Se pare că acesta a sudat ceva, iar scânteile care au sărit au aprins cartonul bituminat din izolația terasei blocului. Zeci de persoane au fost evacuate, însă, din fericire nimeni nu a fost rănit.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital după ce au suferit atacuri de panică.

Patru apartamente aflate la etajul patru al blocului din Grivița au fost afectate de incendiul de ieri seară. În acest caz și polițiștii botoșăneni au deschis o anchetă. Pe numele bărbatului care a declanșat incendiul a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. Oamenii legii au stabilit că bărbatul a efectuat lucrări cu foc deschis la izolația acoperișului fără a respecta normele pentru securitate la incendiu.

Citeste si:

Facebook Comments