VIDEO! Încep protestele în sănătate

Haosul salariilor din sistemul de sănătate a zăpăcit până şi sindicatele. Duşi cu zăhărelul încă de anul trecut, angajaţii spitalelor sunt acum nemulţumiţi de inechitățile ce apar din noile măriri salariale de la 1 martie. Combinate cu vechile nemulţumiri de la începutul anului, când creşterile de atunci au fost anulate de măsurile fiscale, acestea sunt de ajuns pentru noi proteste. Primul va avea loc chiar mâine dimineaţă.

Ultimele probleme ce, spun sindicaliştii, pot duce la dezbinări masive în spitale, au apărut chiar la sfârşitul lunii trecute. Asta pentru că, de la 1 martie, salariile nu cresc pentru toţi angajaţii din spitale, ci doar pentru anumite categorii. Infirmierii, brancardierii sau alte categorii profesionale, precum şi cei de la tehnic, adminstrativ ori economiştii sau statisticienii (TESA) nu vor lua bani mai mulţi începând cu luna viitoare.

Iar asta în condiţiile în care, potrivit reprezentanţilor Sanitas Botoşani, medicii sau asistenţii medicali se vor bucura de majorări substanţiale.

Pe fondul supărărilor da la începutul anului, când mărirea de 25 la sută s-a dovedit a fi, în cele din urmă, mult mai mică sau chiar inexistentă, oamenii sunt hotărâţi să iasă din nou în stradă. Cel puţin aşa cred reprezentanţii sindicatelor, care spun că acesta ar fi scenariul cel mai probabil.

Drept dovadă şi protestul ce va avea loc mâine dimineaţă la Spitalul Judeţean. Câteva zeci de angajaţi de la laboratoarele de analize ale unităţii vor întrerupe munca, în semn de nemulţumire.

 

Citeste si:

Facebook Comments