VIDEO! Învățați să se comporte frumos cu pacienți

Pe patul de spital, o vorbă bună contează la fel de mult ca un tratament bine administrat. Nu de puține ori însă, cei aflați în suferință nu găsesc alinare din partea celor care ar trebuie să le-o ofere.

Din contră, sunt pacienți care se plâng că medicii sau asistenții din spitale nu se comportă așa cum ar trebui. Tocmai din această cauză personalul medical de la ”Mavromati” va urma cursuri de bune maniere, urmând să fie învățați cum să vorbească frumos și eficient cu cei care le solicită ajutorul.

Medicii și asistenții de la Spitalul Județean sunt puși să învețe bunele maniere. Mai precis aceștia vor urma niște cursuri de comunicare, prin care vor fi îndemnați să le vorbească mai frumos pacienților.

Inițiativa conducerii spitalului a venit, după ce au fost înregistrate mai multe reclamații în care botoșănenii se plângeau de modul în care sunt tratați de personalul medical.

De altfel pacienții spitalului spun că o vorbă bună din partea medicilor sau asistenților este un ajutor de neprețuit în lupta cu suferința.

Inclusiv medicii și asistenții recunosc importanța acestor cursuri, mai ales în cazul medicinei de urgență.

Cursurile de comunicare adresate medicilor și asistenților vor fi susținute de psihologi dar și specialiști în domeniul comunicării. La cursuri va participa întregul personalul medical.

 

Citeste si:

Facebook Comments