VIDEO! Investiția de 40 de milioane de euro, aproape de proiectare

De mai bine de trei ani șefii care au trecut prin Consiliul Județean ne promit un drum strategic. Ce înseamnă asta? Peste 100 de km de asfalt turnat pe deasupra gropilor din drumurile județene.

Vechea conducere a județului spunea că a lăsat proiectul la cheie. Birocrația sau poate incompetenţa au cam ținut pe loc lucrările. Se pare însă că demersurile pentru acest drum sunt pe calea cea bună iar lucrările ar putea începe pe final de an.

Că avem o infrastructură, printre cele mai dezastruoase din țară, nu mai este un secret pentru nimeni. La Botoșani sunt drumuri comunale care arată mai bine decât unele județene.

Pentru a ieși din colțul rușinii în 2014 au început demersuri la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est pentru realizarea unui drum strategic în 2017. În ce stadiu sunt lucrările?

Vechea conducere a Consiliului Județean s-a tot lăudat că a lăsat proiectul la cheie dar până astăzi nu a curs strop de asfalt. Fostul vice de la județ a ajuns între timp deputat iar acum privește situația cu alți ochi.

Drumul strategic cuprinde: DJ 282 H, Șipote- limita cu județul Botoșani – Rediu- Răuseni-Călărași ,DJ 282 Răuseni-Todireni-Albești-Trușești-Dângeni-Hănești, Dângeni-Pădureni-Mihălășeni, Todireni-Lunca-Sulița-Bândești-Silișcani cu legătură pe drumul Copălău-Dracșani.

Citeste si:

Facebook Comments