Jandarmi mobilizați la manifestările organizate în județ

Jandarmi mobilizați la manifestările organizate în județ

Manifestările publice cu număr mare de participanți, care au loc în judeţul Botoşani în perioada 19 – 21 august, vor fi supravegheate de jandarmi, care vor acționa pentru desfăşurarea acestora în condiţii civilizate.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cooperare cu lucrători de poliție și pompieri, vor executa misiuni specifice, potrivit competențelor legale, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și prevenirea și stingerea incendiilor la ,,Zilele comunei Corlăteni”, ,,Zilele orașului Flămânzi” , precum și la manifestările cultural-artistice organizate cu ocazia desfășurării evenimentului ,,Suharăul Azi”.

Tot în această perioadă, jandarmii vor fi alături de melomani pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, la concertele de muzică simfonică susținute de Filarmonica de stat, dar și alături de enoriași la sfințirea bisericii ,,Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din cartierul Rotunda și a bisericii monument istoric ,,Sfântul Nicolae” din satul Prisăcani.

Suplimentar față de cei 50 de jandarmi angrenați în misiunile de asigurare a ordinii și siguranței la aceste manifestări publice, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va executa misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice în mediul urban și rural prin patrule de jandarmi și în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și intervenția la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112.

În cazul producerii unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, Jandarmeria Botoșani recomandă participanţilor să solicite intervenţia forțelor de ordine, în mod direct sau prin apel 112, să nu răspundă provocărilor din partea persoanelor certate cu legea și să nu încerce să-și facă dreptate pe cont propriu, deoarece ar putea conduce la amplificarea conflictului.

Citeste si:

Facebook Comments