Jurnalism pentru cei mici, acasă la Eminescu

A început prima tabăra de jurnalism pentru copii și tineri

Copiii și adolescenții pasionați de jurnalism și-au dat întâlnire, în acest sfârșit de săptămână, la Ipotești. Joi s-a dat startul primei ediţii a taberei de jurnalism ”Ai noştri tineri’’ . Proiectul susținut de Consiliul Județean Botoșani și de Memorialul Ipotești îi aparține Asociației ”Buzz media”. Scopul acestei tabere este a dezvolta aria de orientare a copiilor în lumea jurnalismului, a televiziunii, a radioului dar şi a presei atât scrise cât şi online. În plus, prin acest proiect se dorește promovarea în rândul tinerilor a calității de jurnalist şi gazetar a poetului Mihai Eminescu.

Printre tinerii dornici de a afla secretele jurnalismului se află Ilona şi Lucia, care au luat parte la activităţile din cadrul taberei încă din prima zi a manifestărilor.

Atunci a avut loc şi conferinţa ’’ Eminescu, gazetarul’’ susţinută de jurnalistul Traian Apetrei, după care micii reporteri au fost invitaţi să adreseze întrebări invitaţilor. Aceştia au rămas plăcut surprinşi de cât de bine micii jurnalişti şi-au ales întrebările.

Astăzi, unul dintre invitaţii speciali, care le-a transmis micuților reporteri câteva dintre tainele televiziunii a fost Larisa Avram de la TVR.

Micii reporteri s-au declarat surprinşi şi mulţumiţi de activităţile ce au loc în cadrul taberei şi sunt nerăbdători să participe şi la celelalte activităţi. La această primă ediţie a taberei s-au înscris 20 de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani.

Citeste si:

Facebook Comments