La 26 de ani se plimba cu o bicicletă pentru copii. Pentru asta s-a ales cu dosar penal

La 26 de ani se plimba cu o bicicletă pentru copii. Pentru asta s-a ales cu dosar penal

Sâmbătă, 27 august, în jurul orei 14.30, în parcarea „Luceafărul” din municipiul Botoșani, un echipaj de jandarmi a observat un tânăr de 26 de ani, cu o bicicletă de copii asupra lui, care a devenit agitat la vederea autovehiculului de patrulare. Constatând acestea, jandarmii au procedat la interceptarea și legitimarea bărbatului, de altfel, o cunoștință mai veche a oamenilor legii, el fiind prins în ultimele două luni de alte două ori cu biciclete sustrase. Suspiciunile s-au confirmat, tânărul declarând, în cele din urmă, că a luat bicicleta cu puțin timp înainte de pe strada Poștei, dintr-o scară de bloc.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii l-au identificat pe proprietar, acesta recunoscând bicicleta copilului său, dispărută de nici o oră.
Bicicleta a fost restituită proprietarului, iar tânărului i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt” prevăzută de art. 228 din Codul Penal, care vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Citeste si:

Facebook Comments