Lucrările asfaltare verificate de șefii CJ

Lucrările de asfaltare la drumul județean DJ 296, care leagă municipiul Botoșani de localitățile Roma și Nicșeni, au fost verificate de conducerea Consiliului Județean.

Încă de la începutul săptămânii, vicepreședintele CJ, Dorin Birta, a anunțat că aceste lucrări au fost reluate, profitând de vremea numai bună pentru astfel de lucrări.

Este vorba despre lucrări de asfaltare pe ambele sensuri de trafic, pe o distanță de 2,25 km.

Până în prezent, stratul de uzură era turnat integral pe unul dintre cele două sensuri de rulare, urmând ca lucrările să avanseze similar în zilele următoare, cu atât mai mult cu cât prognoza meteo indică temperaturi pozitive pe timpul zilei, favorabile lucrărilor în teren.

Fiind vorba de un tronson de drum extrem de circulat, constructorul nu a luat măsura restricționării accesului auto, dar șoferii au fost atenționați de angajații firmei să adapteze viteza la condițiile de asfaltare și au fost ghidați în trafic.

Citeste si:

Facebook Comments