Mai puţine taxe şi fără copii legalizate

Mai puţine taxe şi fără copii legalizate

Copiile legalizate vor fi înlocuite cu declaraţii pe propria răspundere, în timp ce taxa de timbru la eliberarea actului de identitate şi a cazierului va fi eliminată, iar bazele de date între instituții vor fi interconectate, astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiţi să prezinte aceleaşi documente la instituţii diferite. Sunt câteva dintre măsurile luate de Guvern pentru a reduce birocrația și timpii de aşteptare.

Executivul inten­ți­o­nea­ză să diminueze birocraţia, prin modificări legislative ce vor fi implementate în perioada următoare, ca urmare a propunerilor venite din partea cetăţenilor prin intermediul platformei online ` Comisia de tăiat hârtii”, dezvoltată de Cancelaria Executivului.

Astfel, se are în vedere înlocuirea copiilor legalizate după documente cu declaraţii pe propria răspundere sau cu certificarea „conform cu originalul” din partea funcţionarului public. Totodată, taxa extrajudiciară de timbru, solicitată la eliberarea cărţilor de identitate şi a cazierelor, va fi eliminată, aceeaşi măsură fiind aplicată şi în cazul examinărilor conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere. Taxa de timbru va fi eliminată şi în alte situaţii, de exemplu atunci când sunt percepute valori mici. Ordonanţa Guvernului mai prevede ca în si­tua­ția în care taxa de timbru rămâne în vigoare, aceasta să poată fi plătită prin mijloacele electronice, ordin de plată sau numerar. Plata în numerar va fi încasată în ace­eaşi locaţie în care se încasează con­travaloarea serviciilor supuse taxei de timbru. O serie de schimbări vor surveni şi în cazul procesului de obţinere a cazierului judiciar şi a paşaportului. Astfel, autorităţile şi instituţiile publice, altele decât cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, vor obţine certifica­tul de cazier judiciar în mod direct de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scutind cetăţeanul de obţinerea acestuia, caz în care taxa de eliberare şi taxa extrajudiciară de timbru vor fi eliminate.

Instituțiile, conectate în spațiul virtual

„Orice altă instituţie publică, cu excepţia celor prevăzute deja în lege, va solicita electronic unităţilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, în baza consimţământului scris al solicitantului, copie de pe cazierul judiciar al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice”, se precizează în textul ordonanței. Unitățile MAI vor trebui să furnizeze electronic copiile solicitate, în termen de 24 de ore de la primirea solicitării, iar persoana pentru care se efectuează verificări specifice este scutită de plata serviciului. Cererile-tip de obţinere a cazierului, împreună cu toate datele privind starea civilă şi personală, se vor putea depune şi în format electronic, după ce acest sistem va fi implementat la nivelul tuturor unităţilor de poliţie. Același proiect de act normativ obligă toate instituţiile publice să accepte modalitățile de plată moderne, electronic, până în 2018. Totodată, bazele de date ale instituţiilor publice vor fi conectate între ele ca urmare a modernizării sistemelor informatice, măsură ce ar simplifica procedurile de obţinere a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie şi a alocaţiei de stat. La acest moment, solicitanţii sunt nevoiţi să depună trei dosare identice pentru obținerea acestora, din cauza faptului că sistemele informatice ale instituţiilor publice nu comunică între ele. Guvernul intenționează să simplifice şi procedurile de obţinere a ajutorului de şomaj, prin conectarea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene și din Bucureşti la sistemul informatic al Ministerului Finanţelor Publice, pentru a obține rapid informaţii cu privire la veniturile persoanelor solicitante.

 

Sursa: ziarullumina.ro

Citeste si:

Facebook Comments