VIDEO! Mamă a trei copii la numai 15 ani

Botoșaniul bate toate recordurile când este vorba de mame minore. Dincolo de numărul mare de copile care nasc copii, este județul în care se află singura adolescentă, din România, care la numai 15 ani are deja trei copii. Pare greu de crezut dar este o realitate cruntă a unei lumi rămasă parcă suspendată în evul mediu.

Somax TV vă invită să descoperiți povestea Anei Maria, fata care a trecut de la joaca cu păpuși direct la crescut copii.

La vârsta de 15 ani, multe tinere din Botoșani, ascultă muzică, merg la cinema și se întâlnesc cu prietenii. Pe scurt, încep să-și trăiască din plin adolescența. În satele județului există din păcate și o altă realitate. Cruntă și pe alocuri greu de acceptat. Este lumea mamelor minore, a tinerelor care în loc să se bucure de vârsta inocenței, să meargă la școală și să viseze la o carieră, schimbă scutece, fac de mâncare și își îngroapă viitorul în glodul gospodăriilor. Una dintre ele este Ana Maria. Originară din Balta Roșie, un cătun uitat de lume de pe lângă Flămânzi.

La doar 13 ani a trecut de la joaca cu păpuși la crescut copii. Era elevă în clasa a VI a și a adus pe lume un băiețel, după o poveste de dragoste cu un băiat din sat, mai mare cu 7 ani. După doi ani, lucrurile s-au schimbat pentru Ana-Maria. Acum este mamă a trei prunci. Imediat după nașterea primului copil, adolescenta s-a mutat în Prisăcani cu iubitul și a născut din nou. Mai mult decât atât, în momentul de față este însărcinată cu al treilea. În timp ce fetele de vârsta ei merg la școală, Ana Maria are preocupări de femeie la casa ei.

Cu toate acestea, atunci când am vizitat-o părea fericită. Fericită că are o familie și mai ales o casă nouă. Atunci când l-a cunoscut pe Alexandru, tatăl copiilor trăia într-un grajd. Spune că nici nu-i mai este greu. Ne mărturisește că la primul copil a fost mai dificil. Acum din contră, abia îl așteaptă pe al treilea.

Ana Maria se bucură de toată susținerea tatălui copiilor. Cei doi locuiesc împreună. Alexandru muncește cu ziua pentru a-și întreține familia.De altfel la anul cei doi așteaptă să facă și nunta. Atunci Ana Maria va împlini vârsta legală pentru a se putea căsători. Cu toate acestea, mult prea tânăra mamă visează ca într-o zi să poată continua școala și să aibă chiar și o slujbă.

De altfel nici măcar bătrânii satului nu au mai auzit de așa ceva, mamă a trei copii la numai 15 ani. Socrul fetei, spune însă că nu mai există cale de întoarcere.

Autoritățile susțin că tânăra familie se află sub monitorizare. Reprezentații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului spun că țin sub observație atât mama cât și copiii. Specialiștii de la DGASPC spun că de vină pentru existența mamelor minore, sunt atât părinții acestora cât și nivelul de educație, în special educația sexuală deficitară.

De la început anului, în județul Botoșani, peste 30 de adolescente au adus pe lume copii. Una dintre acestea are 14 ani iar altre trei doar 15.

Citeste si:

Facebook Comments