Manifestări dedicate Zilei Marinei Române

Manifestări dedicate Zilei Marinei Române

În orașele port de la malul mării și Dunăre, precum și la Bicaz și București se vor desfășura, duminică și luni, numeroase manifestări cu specific militar și religios dedicate Zilei Marinei Române. Evenimentul va culmina cu exerciţiul demonstrativ al Forţelor Navale Române (FNR), la Constanța.

Ca în fiecare an, FNR organizează la 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau a Sfintei Mării Mari, numeroase evenimente dedicate Zilei Marinei Române, în localitățile Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, Galați, București și Bicaz. La Constanţa, astăzi, 12 august, se derulează mai multe acţiuni dedicate Zilei Tradițiilor Marinărești, elementele tradițio­nale ale profesiilor legate de mare fiind prezentate de către repre­zentanți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, Școala de Aplicație a Forțelor Navale, Muzeul Marinei Române, asociaţiile de veterani şi cadre militare în rezervă şi retragere. Manifestările continuă duminică, 14 august, cu o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane de flori în memoria celor care își dorm somnul de veci în adâncul apelor, la Monumentul Crucea Marinarilor, de pe faleza din Constanţa. Seara, Muzica Militară a Forțelor Navale va susţine un concert în Piaţa Ovidiu din Constanţa.

Principalul punct de atracţie va fi, fără îndoială, luni, 15 august, când va avea loc exercițiul demonstrativ al Forţelor Navale, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, începând cu ora 10:00, urmat, în Portul Tomis, de jocuri și concursuri marinărești.

Seara, pe faleza din zona Cazinoului, va avea loc un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, un spectacol de artificii și retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Vraja Mării – Cazino – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu – Miga – Prefectura Constanța. Tot luni, 15 august, turiștii sunt invitaţi să participe la Ziua Porților Deschise de la Muzeul Marinei Române.

„Cel mai mare exercițiu demonstrativ naval, pentru apărarea zonei de responsabilitate, intitulat FNR, este programat la Constanța, dar secvențe ale acestuia vor avea loc, concomitent, și la Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați. Marinarii militari vor îmbina, cu profesionalism și dăruire, elementele tradiționale și de forță ale meseriei lor în cadrul unui impresionant festival al mării și spiritualității mari­nărești”, anunţă, într-un comunicat, Forțele Navale. Tot FNR informează că vor avea loc ceremonialuri militare și religioase, duminică, 14 august, în orașele amintite, iar tot aici, luni, vor fi susţinute exerciţii demonstrative, dar și jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziții de tehnică și armament, spectacole de muzică militară și populară.

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită luni, 15 august, între orele 10:00 și 12:00, în București, când va avea loc o ceremonie militară de ridicare a pavilionului României la catargul din Parcul Herăstrău, zona Debarcader, și lansarea unei ancore de flori în memoria eroilor marinari. La Bicaz, Ziua marinarilor va fi marcată duminică, 14 august, cu începere de la ora 9:00, odată cu lansarea unei ancore de flori pe Lacul Izvorul Muntelui, urmată de o expoziție de pictură cu tematică marină și concursuri marinărești.

Ziua Marinei Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 15 august 1902, la bordul crucișătorului „ELISABETA”, printr-un Te Deum la care a luat parte și ministrul de război Dimitrie A. Sturdza. I-au urmat, în seara aceleiași zile, un banchet și o serbare marinărească, organizate în folosul Palatului Invalizilor. Cu fiecare an scurs, manifestările dedicate acestei zile au sporit în amploare și semnificaţie, iar în anul 1912 serbarea a fost pusă sub ­înaltul patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta.

 

Sursa: ziarullumina.ro

Citeste si:

Facebook Comments