Marșul factorilor poștali

Acțiunea a fost organizată de SPLR Botoșani

Se grăbesc în fiecare zi să le ducă corespondența botoșănenilor. Viteza și rezistența sunt doar două dintre calitățile de bază ale unui poștaș, care merge zilnic kilometri întregi pentru a duce la timp corespondența. Sâmbătă, însă, zeci de factori poștali din județul Botoșani s-au întrecut între ei …la alergat. A devenit deja o tradiție, ca în fiecare an, ei să participe la ”marșul factorilor poștali”. O activitate pe care poștașii o așteaptă cu nerăbdare. Își întâlnesc colegii din județ și se relaxează.

40 de bărbați și 15 femei, factori poștali s-au aliniat în acest an la linia de start. Competiție este organizată de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, filiala Botoșani.

Competiția s-a desfășurat pe Stadionul Municipal din Botoșani, iar câștigători au fost: la femei Marinica Hușman de la Vlădeni, care s-a clasat pe primul loc, Marta Camelușa Leonte din Dorohoi, pe locul 2, iar a treia poziție a fost ocupată de Crina Baciu din Botoșani. La bărbați cel mai rapid poștaș s-a dovedit a fi Radu Florin Andrici din Botoșani, pe a doua poziția s-a clasat Constantin Cute din Darabani, în timp ce a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de Adrian Drăguță din Dorohoi. Marinica Hușman și Radu Andrici vor reprezenta județul Botoșani la faza națională a competiției.

Citeste si:

Facebook Comments