Maşină furată, găsită într-o parcare din Botoşani

Poliţistii de frontieră au descoperit vineri un autoturism furat din România chiar într-o parcare din judeţul Botoşani.

Este vorba despre un autovehicul Infiniti, fabricat în 2004 şi înmatriculat în România.

Acţiunea întreprinsă de poliţistii de frontieră împreună cu poliţistii din cadrul Poliţiei Botoşani a avut ca scop combaterea traficului internaţional cu autovehicule furate.În urma acesteia, în cursul zilei de vineri, într-o parcare a municipiului Botoşani a fost identificat un autovehicul suspect .

După cercetările efectuate de către poliţisti s-a stabilit că autovehiculul era întra-adevăr furat.

Posesorul acestuia a negat furtul spunând că îl achiziţionase de la un alt bărbat din Galaţi. În schimbul maşinii el a dat un alt autoturism şi 900 de euro. Tot proprietarul a declarat că nu ştia că autovehiculul ar fi fost declarat furat.

În evidenţele poliţiei autovehiculul figura ca declarat furat încă din august anul acesta.

Poliţistii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de tăinuire. În ceea ce priveşte autoturismul, acesta valorează 66.600 de lei şi a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Poliţistii de frontieră recomandă atât detinătorilor de autoturisme cât şi celor care doresc să achizitioneze unul să fie atenţi de la cine îl cumpără.

Citeste si:

Facebook Comments