Măsuri urgente pentru siguranţa cetăţenilor din municipiul Botoşani

Date fiind ultimele aspecte semnalate în spaţiul public privind faptele antisociale comise în zona centrală a Municipiului Botoşani, prefectul Dan Nechifor a trasat un plan de măsuri pe termen scurt şi mediu, solicitând instituţiilor de ordine publică să-l aplice în regim de urgenţă.

Acţiunile au fost planificate în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Inspectoratului de Jandarmi şi s-a trecut la aplicare încă din aceste zile.

În mare, planul prevede, ca măsură imediată, organizarea raziilor de verificare a zonelor pe care statisticile le indică a fi cu cel mai mare risc de criminalitate. Este vorba despre Piaţa centrală, Centrul Vechi şi Parcul Tineretului, primele razii fiind deja făcute în seara de miercuri, 31 august.

Totodată, se doreşte înfiinţarea unui post imobil în Centrul Vechi al oraşului, locaţie în care să lucreze echipe mixte cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenire şi combatere a faptelor antisociale. Și primarul Cătălin Flutur a cerut suplimentarea de echipe mobile în această zonă centrală, dar și înființarea unui post de poliție locală.

Instituţiile implicate vor analiza, tot în perioada imediat următoare, spaţiile neacoperite de camerele de luat vederi actuale, dar cu risc mărit de infracţionalitate şi vor monta noi aparate de filmare şi înregistrare a imaginilor.

Suplimentarea efectivelor de ordine publică pe intervalele orare nevralgice şi procedurile de comunicare şi intervenţie interinstituţională sunt alte câteva măsuri prevăzute în planul semnat de comandanţii structurilor de ordine publică şi avizat de prefectul Dan Nechifor încă de pe 18 august.

Inspectoratul Județean de Poliție, care a realizat o serie de razii în punctele vulnerabile din municipiul Botoșani, a anunțat că, după primele rezultate, acțiunile au fost de bun augur. Rapoartele tuturor măsurilor stabilite de comun acord vor fi comunicate periodic prefectului Dan Nechifor.

Citeste si:

Facebook Comments