VIDEO! Medicii din spitale și cei de familie, controlați de CAS

Medicii din spitale, controlați de CAS . Și asta după ce mai mulți pacienți s-au plâns că nu au primit rețete medicale la externare. Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate vor verifica dacă faptele reclamate se confirmă,și dacă da, cei care au greșit vor fi sancționați.

Mai mulți botoșăneni care au stat internați în spital s-au plâns Casei de Asigurări de Sănătate că la extrenare au primit doar scrisoare medicală, dar nu și rețetă.

Reprezentanții Casei de Asigurări Botoșani spun că reclamațiile au venit într-un număr mare de la pacienți, iar în această situație urmează să fie demarată o acțiune de control.Dacă în urma controalelor efectuate, se vor găsi vinovați, aceștia vor fi sancționați conform prevederilor legale.

Verificați au fost și medicii de familie din județ. În urma unor controale efectuate de Curtea de Conturi s-a constatat că aceștia au cauzat prejudicii în valoare totală de 25.000 de lei.

Directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Carmen Nicolau, spune că prejudiciile cauzate nu sunt foarte mari, dat fiind faptul că au fost cauzate pe seama unor erori.

În urma efectuării acestor controale, CAS Botoșani speră ca problemele să fie rezolvate în cel mai scurt timp.

Citeste si:

Facebook Comments