”Mesaj de pe planeta Cățeluș” este o lucrare unicat în literatura română

Este scrisă de un copil de 8 ani cu autism

În exprimarea artistică nu există limite. Iar cea mai bună dovadă o reprezintă ”Mesaj de pe planeta Cățeluș„. Este o carte unicat în literatura română, scrisă de un botoșănean de numai 8 ani, diagnosticat cu autism. Volumul de poezii a micului Ioan Diaconu, nu este doar o premieră în lumea literaturii românești, dar și o invitație inedită și unică în lumea copiilor care luptă cu acestă cumplită tulburare.

Somax TV vă prezintă în exclusivitate povestea primului poet român autist, Ioan Diaconu.

Ionică, așa cum îl strigă colegii și familia, este un puști de 8 ani, care învață la Școala numărul 6 din municipiul Botoșani. Puțini știu că în spatele ochilor albaștri, se duce o luptă cu sinele, cu teama și anxietatea.

Ionică Diaconu, învață într-o școală de masă, dar suferă de autism încă din primii ani de viață. Mai precis a fost diagnosticat cu sindromul Asperger.

Prins într-o lume interioară în care trebuie să facă față necunoscutului, temerilor și furiei, Ionică și-a găsit refugiul în fața unei coli albe. Cu orice obiect care poate să-l ajute să scrie, de la 5 ani, Ioan Diaconu și-a revărsat sentimentele în versuri.

Poeziile sale sunt unice și au rostul lor, de o frumusețe suprarealistă, rar întâlnită. Cea care l-a încurajat în permanență a fost mama sa, Iuliana Diaconu, profesor la Colegiul Economic din municipiul Botoșani.

Iuliana Diaconu a luptat cot la cot cu fiul ei, fără să cedeze nicio clipă. Și-a încurajat fiul să scrie, văzând că-l eliberează de durerea interioară.

După trei ani și zeci de poezii, Iuliana Diaconu a decis să publice lucrările literare ale fiului ei. Inițial a dorit să fie un îndreptar și un suport pentru oamenii de știință care studiază sindromul Asperger.

Așa a apărut volumul de poezii, ”Salutări de pe Planeta Cățeluș”, o carte unicat, spune și Iuliana Diaconu, în literatura română. De altfel inclusiv cadrele didactice dar și oamenii de litere au fost impresionați de creațiile lui Ioan Diaconu.

În acest volum de poezii, Ioan Diaconu, exprimă de fapt starea sa între două lumi.

Și anume Planeta Pământ și Planeta Cățeluș, o lumea imaginară creată de elevul botoșănean. Cele două universuri se suprapun și se individualizează în același timp, rezultând o realitate aparte, unicat. Pe Planeta Cățeluș a lui Ioan Diaconu, totul capătă un alt înțeles.

Nu putem părăsi lumea poeziilor lui Ioan Diaconu, fără să vă oferim în exclusivitate un gând și o salutare de pe ”Planeta Cățeluș”.

Citeste si:

Facebook Comments