Mii de câini adoptați în străinătate

Strânși de pe străzile Botoșaniului, adoptați în străinătate.

Mii de maidanezi din Botoșani au fost adoptați de iubitorii de animale din afara țării. Numai în acest an, firma care se ocupă cu strângerea lor a adunat peste 800 de câini.

Din anul 2014 și până în prezent, peste două mii de câini maidanezi au fost adoptați din padocul de la Botoșani.

Mai mult de 90% dintre ei au ajuns la iubitorii de animale din străinătate. Firma Trio Construct, cea care se ocupă de administrarea padocului, a capturat numai în acest an 800 de câini, din care 560 au fost adoptați.

Firma care se ocupă de capturarea, îngrijirea asistența medicală a câinilor maidanezi este Trio Construct, însă contractul acesteia cu administrația locală se finalizează la sfârșitul anului 2016.

Directorul Eugen Țurcanu a anunțat că, până la organizarea și finalizarea licitației, de gestionarea maidanezilor din Botoșani se va ocupa Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement.

În prezent, în padocul de la Botoșani sunt capturați aproximativ 150 de maidanezi.

Citeste si:

Facebook Comments