Moldovean depistat în Botoșani, obligat să plece înapoi acasă

Moldovean depistat în Botoșani, obligat să plece înapoi acasă

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Botoşani în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au desfăşurat, la data de 6 decembrie, o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a fost depistat cu ședere ilegală un bărbat, în vârstă de 20 ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor s-a constatat faptul că persoana a intrat legal în România și nu a
respectat regimul specific micului trafic de frontieră.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de Imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara noastră în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 lei.

Potrivit Acordului încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, zona de frontieră cuprinde teritoriul statelor părţilor contractante, care nu depăşeşte 30 de km de la frontiera de stat şi se află de o parte şi de alta a frontierei de stat dintre România şi Republica Moldova.

Unităţile administrativ teritoriale care sunt situate parţial în zona de 30 km şi parţial în zona cuprinsă între 30 şi 50 de km de la frontiera comună sunt considerate ca aparţinând zonei de frontiera.

Citeste si:

Facebook Comments