Moș Nicolae a venit mai devreme la Vârfu Câmpului

Pentru că au fost cuminți și ascultători, pentru că părinții nu au posibilitatea să le ofere tot ce și-ar dori, Moș Nicolae, a ajuns mai devreme la copiii din comuna Vârfu Campului.

Primarul comunei, Maria Huțu, a fost intermediarul Moșului anul acesta. Cu ajutorul Asociației ”Șansa mea” aproape 200 de micuți au primit pachețele în ghetuțe.

Este luna cadourilor, luna magică a sărbătorilor, iar farmecul Crăciunului se simte deja.

Duminică, aproape de orele amiezii, zeci și zeci de copii, roșii în obraji, s-au adunat la Căminul Cultural din comuna Vârfu Câmpului. Au fost anunțați că, în acest an, Moș Nicolae va poposi mai devreme. De departe, cu tolba plină de cadouri, Moșul cel darnic a adus zâmbetul pe fețele celor mici.

Doamna Liliana are 10 copii pe care îi crește singură. Cu 8 dintre ei venit duminică la Căminul Cultural în întâmpinarea Moșului.

Rând pe rând, intermediara Moșului Nicolae i-a strigat pe cei mici să își primească cadourile.

Sunt copii care se bucură de lucruri simple. Pe lângă dulciuri, hăinuțe și jucării au primit și produse de igienă.

Bucuria celor mici a adus zâmbetul și pe fața primarului din comună.

Iar surprizele nu se vor opri aici pentru micuții din comuna.

Moș Nicolae va ajunge în această noapte la toți copiii, la cei cuminți cu cadouri, iar la poznași cu vărguțe.

Citeste si:

Facebook Comments