Muncă în gospodărie cu urmări grave

Muncă în gospodărie cu urmări grave

Peste 100 cazuri de accidente casnice în doar o lună

Un bărbat de 73 de ani din orașul Flămânzi a ajuns, la începutul acestei săptămâni, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean ”Mavromati”, după ce a căzut de pe acoperișul casei sale, pe un gard din sârmă.

Căzătura putea să îi fie fatală, omului, dacă nu se prezenta de urgență la spital. A suferit mai multe răni în zona abdomenului și a pierdut o cantitate mare de sânge. A fost transportat la spital și mai apoi a fost internat pe Secția de Chirurgie a spitalului.

Acesta nu este, însă,  singurul caz de acest fel. Zilnic, la spitalul din Botoșani ajung foarte mulți oameni care au fost victime ale accidentelor casnice. Din cauza neglijenţei, a indiferenţei sau a lipsei de instruire, unii sunt expuşi diferitelor traumatisme.

Nu îşi dau seama că, obiectele ce le folosesc pot deveni inamici ai securităţii membrilor familiei. Numai în luna august s-au înregistrat in cadrul Spitalului Judeţean Mavromati 104 cazuri de accidente în gospodarie ce au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Medicii se asteaptă ca numărul celor care apelează la serviciile lor să crească în această perioadă. Mai ales în mediul rural, acolo unde este în acest anotimp este activitate atât la câmp cât și în gospodării.

Citeste si:

Facebook Comments