VIDEO! Neșansă pentru botoșănenii cu obezitate

De la la an, numărul operațiilor laparoscopice este în creștere, la Botoșani. Sute și sute de pacienți, ajung în sălile de operație cu diverse afecțiuni chirurgicale. Există totuși și o categorie de bolnavi care nu pot beneficia de intervenții laparoscopice în spitalele botoșănene. Este vorba de persoanele cu obezitate, care nu pot fi supuse nici investigațiilor RMN. Din cauza greutății aceștia nu încap în aparat.

Aproape 2000 de persoane au trecut de la începutul acestui an și până în prezent, prin sălile de operație ale celei mai mari unități spitalicești, din Botoșani și au suferit intervenții chirurgicale. Dintre aceștia, aproape 400 de pacienti au fost supuși unor intervenții laparoscopice. Cele mai multe operații au fost pentru extirparea colecistului .

Media de vârstă a pacinților variază între 18 și 92 de ani. Medicii se confruntă în ultima perioadă cu situații atipice.

Chirurgia obezității este încă o necunoscută, la Botoșani. Pacienții supraponderali nu pot fi supuși intervențiilor chirurgicale de micșorare a stomacului pe plan local iar acesta nu este singurul dezavantaj al greutății. La Botoșani ar urma să ajungă până la sfârșitul anului un nou laparoscop mult mai modern dar chiar și în aceste condiții, nu se vor putea efectua intervenții pentru persoanele cu obezitate.

Citeste si:

Facebook Comments