VIDEO! Noi investiţii în sistemele de irigaţii din judeţ

Noi investiţii în sistemele de irigaţii din judeţ anunţate vineri de un senator botoşănean, care spune că, în câteva luni, fermierii din încă trei comune vor avea apă gratuită. Mai mult, deşi reticenţi la început, aceştia au ajuns în cele din urmă la un consens şi au reuşit să se asocieze. 900.000 de lei va costa modernizarea amenajărilor de la Curteşti, Movileni- Havârna şi Stânca- Ripiceni.

Deocamdată se finalizează licitaţia iar după semnarea contractelor vor începe şi lucrările în teritoriu. Dintre toate trei, cea de la Stânca Ripiceni este în stadiu avansat de degradare şi va necesita cei mai mulţi bani, însă la final va putea să asigure irigaţia pentru aproximativ 3.600 de hectare. Şi asta se va întâmpla aproximativ la sfârşitul verii, spune parlamentarul.

În plus, ca aceste amenajări de irigaţii să funcţioneze pentru toţi, fermierii au reuşit să se înţeleagă şi s-au unit în organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigat. De mai multă muncă de convingere au avut nevoie cei de la Stânca Ripiceni şi Manoleasa, unde un sistem de irigaţii asemănător a fost lansat anul trecut în prezenţa ministrului Petre Daea. Acolo, respectiva organizaţie a fost deja recunoscută oficial.

Investiţia se face prin programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, implementat de de ministerul agriculturii prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

 

Citeste si:

Facebook Comments