VIDEO! Număr record de evacuări la Locativa

Număr record de evacuări la Locativa, unde datoriile chiriaşilor sunt din ce în ce mai mari şi duc tot mai des la pierderea locuinţelor. Ultimele au avut loc chiar săptămâna trecută şi urmează altele, spun reprezentanţii societăţii, care mai precizează că, încearcă de fiecare dată să medieze problema dar în unele cazuri acest lucru e aproape imposibil. Peste 1.600 de chiriaşi are Locativa în toate imobilele pe care le administrează.

Până acum, de la începutul anului, şi-au pierdut locuinţa aproximativ 20 de botoşăneni, care ajunseseră să aibă datorii peste tot, nu doar la chirie. Aşa că după ce au stat luni multe sau chiar ani fără să achite nimic, nici la gaz ori energie electrică, au fost daţi în judecată. Cu hotărârile în mână, reprezentanţii Locativa au început o campanie de evacuări, care, speră ei, îi va stimula pe toţi rău-platnicii să mai achite din facturi. Asta pentru că, dintre toţi chiriaşii, foarte puţini îşi plătesc la timp obligaţiile.

Mai în glumă mai în serios, spune directorul societăţii, conştiincioşi sunt doar cei cu chirie zero lei.

Fenomenul nu e specific unei singure zone, spune directorul. Datorii mari sunt în aproape toate cartierele ori clădirile pe care le are în administrarea Locativa. Însă în situaţiile ce ajung în instanţă, cum s-a întâmplat în cazul evacuarilor de până acum, au ajuns chiar şi până la 16 mii de lei.

Pentru locuinţele de la Locativa, chiriile sunt între zero şi maxim 600 de lei pentru cele mai mari apartamente, cu patru sau mai multe camere.

 

Citeste si:

Facebook Comments