VIDEO! O botoșăneancă în top 10 mondial la canotaj

Botoșăneanca Adelina Boguș este considerată una dintre cele mai bune canotoare din lume. Sportiva a reușit până în prezent să câștige două titluri mondiale și unul european, la canotaj. Tocmai datorită acestor rezultate botoșăneanca a fost inclusă în top 10 canotori la nivel mondial.

Canotoarea botoșăneancă Adelina Boguș, în vârsta de 29 de ani este o adevărată legendă a sportului cu vâsle. Are un palmares de invidiat cu mai multe titluri mondiale și europene, mai ales ca membră a echipajelor de 8 plus 1.

A început seria performanțelor încă din perioada junioratului cu un prim trofeu mondial la Campionatele pentru Juniori de la Banyoles, Spania din anul 2005.

În anul 2017 canotoarea botoșăneancă a reușit să obțină locul întâi la Campionatul Mondial de la Sarasota din Statele Unite dar și locul întâi la Cupa Mondială de la Lucerne.

Ambele rezultate au fost obținute ca membră a echipajului de 8 plus 1 al României. Tocmai datorită acestor performanțe botoșăneanca a fost inclusă în top 10 canotori la nivel mondial. Mai precis conform ierarhiei făcute de Federația Internațională de Canotaj, Adelina Boguș, ocupă locul patru mondial.

 

Citeste si:

Facebook Comments