O nouă legislaţie pentru învăţământul dual

O nouă legislaţie pentru învăţământul dual

Pregătirea absolvenţilor din şcolile profesionale este neadaptată cerinţelor pieţei, reclamă cei mai mulţi dintre angajatori, potrivit unui studiu inclus în programul „România meseriaşă”. Până în toamnă va fi adoptată legislaţia pentru învăţământul profesional dual, care va propune o ofertă mult mai vastă de specializări profesionale cerute de piaţa muncii.

Angajatorii din România susţin că pregătirea practică din şcolile profesionale nu este adaptată cerinţelor pieţei. „Printre principalele dificultăţi întâmpinate la recrutarea meseriaşilor sunt menţionate lipsa calificării (în 65% dintre cazuri), lipsa experienţei (64%) şi lipsa de seriozitate a potenţialilor angajaţi (65%)”, se arată într-un studiu care face parte din programul „România meseriaşă”, derulat de OMV Petrom. În consecinţă, potrivit sursei citate de Agerpres, 6 din 10 companii intervievate sunt nevoite să apeleze la forţă de muncă necalificată pentru a acoperi deficitul de personal.

Cei mai mulţi dintre meseriaşi, respectiv 8 din 10 intervievaţi, susţin că au fost formaţi în afara şcolii profesionale – prin experienţă directă, în câmpul muncii, prin îndrumarea primită de la alţi meseriaşi, care le-au fost mentori, sau de la colegi de la care au „furat” meserie. În ceea ce-i priveşte pe meseriaşii în devenire, o treime dintre aceş­tia aspiră la statutul de manager şi la studii superioare, asta şi pentru faptul că „doar 2 din 10 români respectă meseriile şi meseriaşii”.

Până la sfârşitul anului, „România meseriaşă”, inclusă în programul „România educată” lansat de Administraţia Prezidenţială, „va analiza şi va propune soluţii pentru implicarea angajatorilor în pregătirea elevilor, corelarea ofertei educaţionale cu cererea de pe piaţa muncii, absenţa orientării vocaţionale pentru elevi, dar şi pentru creşterea respectului faţă de meseriaşi”.

O soluţie pentru a-i pregăti pe absolvenţii şcolilor profesionale sau liceelor tehnologice sunt stagiile de practică derulate după modelul învăţământului dual, iar Guvernul este pregătit să lanseze un ghid de finanţare până în toamna acestui an. „În scurt timp, Ministerul Fondurilor Europene va lansa un ghid pentru finanţarea unor astfel de stagii practice, care vor viza sectorul industrial, sectorul agricol şi agroalimentar. Se vor putea încheia contracte, respectiv convenţii de stagii pentru elevi şi studenţi între unităţi de învăţământ, între unităţi de producţie, între asociaţii profesionale, în aşa fel încât să putem finanţa cu burse aceste stagii şi să generalizăm pe cât posibil acest gen de formare profesională, care să alterneze partea de formare în şcoli cu partea de aprofundare în unităţile de producţie”, a spus primul-ministru Dacian Cioloş, la finalul unei vizite efectuate săptămâna trecută la Uzinele Dacia.

Pentru mai multe detalii click aici!

 

Sursa: ziarullumina.ro

 

Citeste si:

Facebook Comments