Olimpicul Vlad Bompa uimeşte din nou: menţiune la concursul naţional “UN CONDEI NUMIT FAIR-PLAY”

Dăruire, muncă și mult talent.

Acestea sunt atributele care îl definesc pe Vlad. Vorbim despre olimpicul botoşănean Vlad Bompa care continuă să uimească prin rezultatele remarcabile obţinute la olimpiade şi concursuri din ţară. Mai nou, acesta, a obţinut menţiune la categoria 15-18 ani, din cadrul concursului “UN CONDEI NUMIT FAIR-PLAY”.

Acesta nu este un concurs oarecare, ci este chiar Concursul naţional de literatură şi jurnalism sportiv care se află la cea de-a XVI-a ediţie.

Nu este prima dată când olimpicul participă la acest concurs. El a participat şi anul trecut, când a câştigat premiul întâi. A fost elev la Liceul cu Program Sportiv din Botoşani, iar acum este student la Universitatea ’’Ştefan cel Mare’’ din Suceava. Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni poezie, proză (ficţiune) şi cronică sau reportaj sportiv, pe următoarele categorii de vârstă:7 – 10 ani, 11 – 14 ani, 15 – 18 ani.

Candidaţii au avut de redactat un eseu despre spiritul olimpic sau una dintre valorile olimpismului: toleranţă, fair-play, non-violenţă şi respectul faţă de ceilalti.

Diana Sofian, coordonatorul dar şi profesorul de limba şi literatura română a lui Vlad spune că ceea ce s-a întâmplat la liceul cu Program Sportiv din Botoşani nu e nicidecum o întâmplare.

Concursul de creaţie literară promovează consecvenţa spiritului olimpic si şi valorilor olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul şcolar.

Citeste si:

Facebook Comments