VIDEO! ”Ora antidrog” la ședințele cu părinții

Elevi de liceu, consumă droguri! Nu este un element de noutate ci realitatea știută de zeci de părinți și de un sistem parcă lipsit de putere. Tot mai mulți adolescenți cad în capcana substanțelor interzise și ajung să fie dependenți iar părinții lor află când deja este prea târziu. De anul școlar viitor, reprezentanții Centrului Antidrog Botoșani au solicitat să participe la ședințele cu părinții pentru ca adulții să ia atitudine din timp.

Consumul de etnobotanice este în expansiune în rândul liceenilor. Pliculețele cu droguri sunt cumpărate facil de adolescenți iar grav este faptul că tinerii devin dependenți și recurg la tot felul de mijloace pentru a face rost de bani să își procure marfa. Discuții despre această spinoasă problemă au avut loc în cadrul unei ședințe la Instituția Prefectului.

Deși la Botoșani există un Centru de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, activitatea nu este foarte vizibilă. Conducerea centrului a venit însă cu o sugestie.

Inspectorii școlari sunt deschiși sugestiei însă au dubii că la ședințe vor participa și părinții ai căror copii au probleme. Deși nu este general valabil ca elevii, consumatori de droguri, să provină din familii dezorganizate, cei mai mulți tineri ajung să consume substanțe interzise tocmai din cauza problemelor de acasă.

Potrivit unor statistici de la nivel național, unul din cinci tineri consumă droguri.

Citeste si:

Facebook Comments