Păgubiți de foc

Păgubiți de foc

 Patru familii din Botoșani, Buimăceni (comuna Albești), Trușești și Hilișeu Horia, au fost păgubite de foc de aproximativ 11.000 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse în urma unor incendii care s-au produs în locuinţele lor, în ziua de 20 februarie.

La Botoșani și Hilișeu Horia, incendiile au izbucnit din cauza unor coșuri de fum necurățate de funingine, iar la Trușești ca urmare a producerii unui scurtcircuit electric. La Buimăceni, evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza scăpărilor de gaze.

Pentru stingerea celor patru incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 32 de pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni.
S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 600.000 lei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Citeste si:

Facebook Comments