Paradoxul românesc: Economia creşte, sărăcia se accentuează

Paradoxul românesc: Economia creşte, sărăcia se accentuează

Economia României are şanse ca, în următorii doi ani, să atingă un nivel excelent de creştere economică estimat de specialişti la 4,4-4,8 la sută în 2016 şi la 5,2-5,7% în 2017, pe fondul stimulării cererii interne, ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală. Însă paradoxul este că, pe măsură ce produsul intern brut ia avânt, stimulat în primul rând de comerţ, rata sărăciei devine tot mai mare, arată datele KeysFin.

Oficial ne merge bine, dacă analizăm datele de la Institutul Naţional de Statistică. Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 5,2%, pe serie brută, în primul semestru din 2016, şi cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% faţă de trimestrul 1 şi de 6% faţă de trimestrul 2 din 2015.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, în timp ce majoritatea băncilor şi instituţiilor financiare prezente în ţara noastră au estimat avansul între 4,4 şi 4,8%.

„Datele arată încurajator însă dacă privim ce se ascunde în spatele acestui avans, observăm că evoluţia economică se datorează în primul rând consumului ceea ce, pe moment este salutar, însă pe termen mediu şi lung are şanse să devină un adevărat măr otrăvit”, spun analiştii de la KeysFin.

„Creşterea economică sănătoasă este cea care se bazează pe producţie, pe plus valoare, pe angrenarea unor lanţuri economice pe orizontală. Fără industrie, fără producţie, fără produse finite la export, economia va deveni tot mai sensibilă la evoluţiile externe. Dacă va izbucni o nouă criză, efectele ar fi devastatoare, deoarece consumul va fi primul afectat”, avertizează aceştia.

Statistica mai arată un lucru îngrijorător, pe care analiştii de la KeysFin l-au semnalat încă din anii trecuţi – România se enclavizează economic, iar sărăcia devine, astfel, tot mai prezentă în mediul rural.

 

Cititi mai multe aici!

 

Sursa: realitatea.net

Citeste si:

Facebook Comments