VIDEO! Pârlita, țara bordeielor de lut și a sărăciei extreme

De aproape trei decenii românilor li se promite odată la patru ani că vor trăi mai bine, că nu vor mai fi săraci și că vor avea locuri de muncă. Totodată, la patru ani, aceeași oameni, din ce în ce mai săraci, trăiesc aproape o eternă deziluzie. Statisticile propagandistice care prezintă creșteri economice spectaculoase, prezentate cu emfază de politicieni sunt demolate de realitatea cruntă a satelor botoșănene, înecate în sărăcie și lipsă de perspectivă. Iar satul Bălușenii Noi, (Pârlita) cum îi spun cu un zâmbet amar localnicii, este exemplul perfect al unei lumi rurale împinsă la marginea prăpastiei.

Rămâneți alături de noi pentru a urmări un reportaj cutremurător marca Somax TV, din România adevărată.

Comuna Bălușeni se află la numai 20 de kilometri de municipiul Botoșani, chiar lângă drumul național care duce spre Iași. Din centrul comunei, prin Draxini, un drum care pare să nu ducă nicăieri se pierde în mijlocul câmpiei arse de soare. Este un drum pe care nici nu și-ar putea imagina cineva că poate să-l facă cu mașina. Îngust, plin de gropi și cu pietre care bombardează constant caroseria. Acest drumeag, ca pentru căruțe, duce către un sat solitar, un adevărat capăt al lumii. Încă de la intrare în fața oricărui om care s-ar încumeta să ajungă aici se desfășoară un peisaj contrastant și pe alocuri ireal. Pe lângă cele câteva case noi, chiar cu etaj, se ivesc bordeie crăpate de lut, fără garduri și utilități. Din bezna ușilor și ferestrelor se văd ochii celor care trăiesc pe pielea lor cea mai cruntă sărăcie. În România anului 2018, membră a Uniunii Europene, există locuri unde se trăiește ca in Evul Mediu.

Până si numele sub care este cunoscut “Pârlita”(pârlit- sărac, nevoiaș, necăjit)  anticipează destinul tragic al locuitorilor acestui cătun uitat de lume.Majoritatea localnicilor trăiesc într-o sărăcie lucie, locuiesc în bordeie de lut, nu au nici măcar apă potabilă iar de alte utilități nici nu poate fi vorba. Își petrec nopțile în beznă și gătesc la cuptoare improvizate în curte, ca acum 200 ani în urmă. La Pârlita nu există locuri de muncă, iar fiecare zi înseamnă o luptă pentru supraviețuire. Aici oamenii nu muncesc din datorie civică sau fiindcă așa trebuie, ci strict pentru a mânca și a trăi. Sărăcia le-a transformat cele mai banale facilități ale lumii moderne, într-un lux inaccesibil.

Pentru Maria Lupu, de exemplu, o femeie singură care-și trăiește viața într-un bordei de lut, iarna este mai grea decât moartea. Nu are lumină, iar casa stă să cadă pe ea.Pentru oamenii din Pârlita, fiecare zi înseamnă o nouă provocare. Oamenii trăiesc la mila lui Dumnezeu. Dacă plouă, au recoltă pe micile parcele agricole. Dacă nu, mor de foame.

Pe omul din imagine l-am găsit venind pe ulița prăfuită a satului după o zi de lucru în satul vecin. S-a dus să muncească cu ziua, pentru câțiva bănuți. Are soția bolnavă și într-o flanelă veche adăpostește câteva cornuri, cumpărate din banii trudiți.

Tinerii satului sunt singurii care au mai avut puterea să scape de sărăcie. Sătui de o copilărie în care au simțit pe pielea lor ce înseamnă foametea și neajunsurile au plecat unde au văzut cu ochii. Cei mai mulți lucrează în Italia, Spania, Danemarca, Irlanda sau Germania.Mărturia trudei tinerilor în străinătate, la munci agricole sau construcții, sunt casele ceva mai răsărite sau chiar vilele cu etaje care încep să se strecoare printre bordeiele de lut. Este însă o bunăstare plătită scump,departe de casă.

Pârlita a fost înființat în perioada interbelică odată cu împroprietărirea țăranilor în 1923. Satul a ars atunci și a primit numele de Pârlita. În anii ’90 a fost schimbată denumirea în Bălușenii Noi.

 

Citeste si:

Facebook Comments