VIDEO! Performanțele uluitoare ale unui botoșănean cu Sindrom Down

Marii campioni nu se încadrează în tipare. Ei se deosebesc de ceilalți prin ambiție, putere de luptă dar mai ales prin capacitatea de a schimba mentalități și percepții. Andrei Pălimariu, un adolescent cu Sindromul Down din Botoșani, a reușit să devină un astfel de campion. De mic s-a luptat cu prejudecățile, etichetele și barierele. Nu numai că le-a depășit dar a demonstrat că poate urca pe cele mai înalte trepte ale podiumului în lumea sportului de performanță paralimpic.

Somax TV vă invită să-l cunoașteți pe Andrei, cel mai tehnic înotător cu Sindromul Down din România, un campion de care orice botoșănean ar trebui să fie mândru.

Andrei Pălimariu este un adolescent de 16 ani din Botoșani, diagnosticat încă de la naștere cu Sindromul Down. Pentru unii era doar un copil cu posibilități limitate. Părinții i-au oferit însă încredere nelimitată, iar Andrei nu a ezitat să contrazică pe oricine s-ar fi îndoit de el. A devenit cu multă muncă și perseverență, un adevărat campion la înot, în lumea sportului paralimpic. Este îndrăgostit de apă și de acest sport care îi aduce foarte multe bucurie. De altfel vă invităm să-l cunoașteți pe Andrei, un botoșănean de 16 ani plin de iubire și pozitivism.

Dan Pălimariu, tatăl lui Andrei, este principalul său susținător dar și antrenorul personal. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a oferi șansele pe care fiul său le merită. Dan ne povestește că pentru Andrei, apa și înotul sunt a doua sa natură.

Descoperind abilitățile fiului său, botoșăneanul a început antrenamentele cu Andrei, la bazinul de la Spitalul de Recuperare. După numai câteva luni, Dan Pălimariu și-a dus fiul și la primele competiții organizate de Fundația Special Olympics România,destinate copiilor cu handicap mintal.

Pasionat de înot și perseverent, Andrei a început să adune medalie după medalie. Chiar de la prima competiție a reușit să urce pe podium.

Acum doi ani, după opt ani de antrenamente, competiții și muncă susținută, Andrei a reușit să obțină cel mai important rezultat de până acum. Mai precis la o competiție națională, cu regulament oficial paralimpic, Andrei a fost desemnat cel mai tehnic înotător, pe spate, din România, cu sindrom Down.

În urma rezultatelor de la această competiție, Andrei a fost selecționat în naționala României de înot paralimpic și a participat la Campionatul European de Înot Paralimpic destinat persoanelor cu Sindrom Down.

Rezultatele deosebite ale lui Andrei se datorează și mediului în care trăiește. Tânărul botoșănean cu Sindrom Down, nu s-a luptat doar cu timpii în bazinul de înot ci și cu prejudecățile și etichetele, de multe ori crude și nedrepte. Cu ajutorul părinților dar și al profesorilor de la Școala ”Sfânta Maria” din Botoșani, Andrei a câștigat și această luptă. Învață într-o școală de masă și se bucură alături de colegii săi.

Andrei Pălimariu, pe lângă înot a practicat și schi-ul de performanță dar și judo, unde a reușit să obțină inclusiv o medalie de bronz, la competiții naționale. Andrei se pregătește în continuare în bazinul de înot și se pregătește de noi performanțe.

 

Citeste si:

Facebook Comments