Persoane bănuite de contrabandă cu țigări, ”vizitate” de polițiști

Persoane bănuite de contrabandă cu țigări, ”vizitate” de polițiști

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice au efectuat pe 28 octombrie, unsprezece percheziţii la persoane bănuite de trafic cu ţigarete de contrabandă.

Vineri, 28 octombrie, în vederea documentării activităţii infracţionale în cadrul a două cauze penale în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani au pus în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Botoşani, a municipiului Dorohoi, în oraşul Bucecea şi în comuna Vlădeni.

În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate în vederea confiscării speciale, 716 pachete de țigări, 14.320 ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, Ucraina şi Duty Free, pentru care persoanele percheziţionte nu deţineau documente legale de provenienţă şi despre care cunoşteau că provin din activităţi de contrabandă.

Totodată, în locuinţa unui tânăr din localitatea Bucecea, au fost găsite 6.174 bucăţi de amestecuri pirotehnice (ridicate în vederea confiscării speciale), de diferite tipuri, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă şi nici autorizaţia prevăzută de lege pentru efectuarea de operaţiuni cu asemenea obiecte.

În cauză, cercetările au fost extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Citeste si:

Facebook Comments