Petrolul Ploiești – FC Botoșani 0 – 4

FC Botoșani «și-a spălat» rușinea de la Cluj

FC Botoșani și-a spălat rușinea de la Cluj. Roș-alb-albaștrii au învins în deplasre, vineri seară formația, Petrolul Ploiești, cu scorul de 4 la 0.

Prin această victorie, fotbaliștii de la FC Botoșani au făcut un pas important spre reabilitarea în fața suporterilor. Dacă în etapa trecută au suferit o înfrângere rușinoasă, 0-6 în fața CFR Cluj, în etapa de vineri, 22 aprilie, i-au bătut categoric pe jucătorii de la Petrolul, chiar pe terenul acestora, cu 4-0!

După o încălzire de 25 de minute, au început să curgă și golurile în poarta petroliștilor. Cabrera a deschis seria golurilor, printr-un șut de toată frumusețea spre poarta petroliștilor. Tabela de marcaj a arătat, astfel, în minutul 25 al meciului dintre Petrolul Ploiești și FC Botoșani, 0-1.

După alte 13 minute de joc, în minutul 38, o lovitură cu capul, executată de Fulop, a mărit diferența pe tabela de marcaj. Botoșănenii marcaseră două goluri, petroliștii nici unul. Încurajați de scor, botoșănenii au luat avânt. În minutul 39, după o fază de toată frumusețea, al cărei artizan a fost Ivanovici, a dus la o nouă mărire a scorului pentru botoșăneni. Ivanovici i-a luat mingea lui Benga și a șutat spre poartă, surprinzându-l pe Cobrea. Astfel, înainte de pauză, scorul Petrolul Ploiești-FC Botoșani devenise deja 0-3.

După pauză, Cabrera a reușit încă un șut admirabil finalizat în poartă, astfel că echipa botoșăneană și-a asigurat un avans confortabil, de patru goluri, situație pe care petroliștii nu au mai reușit să o schimbe până la finalul meciului.În timp ce fotbaliștii botoșăneni au reușit să urce pe locul 4 în play-ouț cu 24 de puncte, după acest meci, cei de la Petrolul au rămas pe ultimul loc, cu 12 puncte.

Cei de la FC Botoșani s-au bucurat de locul 4 doar până sâmbătă, când Concordia Chiajna a câștigat acasă la ACS Poli Timișoara. În cazul în care, în urma partidei FC Voluntari-CSU Craiova, gazdele vor câștiga, atunci FC Botoșani reveni pe locul 6.

Următorul meci disputat de FC Botoșani va avea loc în Vinerea Mare, începând cu ora 18.00, când sperăm că jucătorii echipei locale să le fac o bucurie suporterilor botoșăneni.

Citeste si:

Facebook Comments