VIDEO! Planuri mari pentru bursa locurilor de muncă

Planuri mari pentru bursa locurilor de muncă de vineri. Reprezentanţii Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani spun că sala va fi plină de angajatori, mai ales că până azi şi-au confirmat prezenţa aproape 50 de companii din judeţ şi nu numai.

Tot acolo vor fi şi reprezentanţi ai Ministerului pentru mediul de afaceri, care vor veni să prezinte oportunităţile de finanţare din acest an.

Organizatorii au trimis invitaţii pentru mult mai multe firme dar au răspuns doar aproximativ 10 %. Chiar şi aşa, spune directorul agenţiei, oferte vor fi destule, dar în aceleaşi domenii în care sunt anunţate locuri de muncă periodic. Singura diferenţa va fi că în acest an, în cadrul evenimentului vor fi şi locuri de muncă în afara ţării.

La eveniment vor fi prezente şi firme din Braşov, Bacău sau Oneşti şi chiar Cluj. Totodată, la Botoşani va veni şi un reprezentant de la Suceava al ministerului pentru mediul de afaceri.

Bursa locurilor de muncă se deschide vineri la ora 9.30 şi este prima din an.

Citeste si:

Facebook Comments