VIDEO! Planurile politicienilor de Paști

Dacă vara preferă să își petreacă vacanțele în țări exotice, de Paști politicienii botoșăneni rămân pe plan local. Ca orice cetățeni de rând, aleșii Botoșanilor se implică în treburile gospodărești, merg la Biserică și sărbătoresc în familie.

Pentru câteva zile, oamenii care conduc județul lasă administrația și politica deoparte. În cele câteva zile libere vor să își încarce bateriile acasă.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Şlincu, este familist convins. Cele mai frumoase sărbători nu au cum să fie decât în sânul familiei.

Președintele Consiliului Județean pleacă din municipiu, dar nu prea departe. Costică Macaleți va merge la țară, în satul natal. Recunoaște că nu se implică în prepararea bucatelor tradiționale dar de acest aspect se ocupă sora șefului de județ.

La Dorohoi, alături de nepoțica sa și de familie, va petrece și vicepreședintele Dorin Birta.

Nici viceprimarul Cosmin Andrei nu pleacă de Paști peste mări și țări. Va petrece mai mult timp cu cei doi copii și își va vizita rudele.

La unison, toți politicienii au transmis gânduri bune electoratului. Poate sărbătorile Pascale le va lumina gândurile și vor veni cu mai mult chef de administrație.

Citeste si:

Facebook Comments