Polițist de frontieră trimis în judecată pentru contrabandă cu țigări!

Polițist de frontieră trimis în judecată pentru contrabandă cu țigări!

Trei bărbați din județul Botoșani, printre care și un polițist de frontieră, au fost trimiși în judecată fiind acuzați de contrabandă cu țigări.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Cozmin Mugurel Lupu, în vârstă de 40 de ani, din sat/comuna Manoleasa, Marian Gătej, în vârstă de 35 de ani şi Cornel Mihalache, în vârstă de 34 de ani, ambii din comuna Coţuşca, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

S-a reţinut că, în seara de 11.03.2016, Marian Gătej a transportat cu un utilaj hipo, de pe malul râului Prut până la domiciliu, cantitatea de 10.000 pachete de ţigări cu timbru Republica Moldova, provenite din contrabandă, iar, în dimineaţa de 12.03.2016, cei 3 inculpaţi au încărcat marfa în autoturismul condus de Cozmin Mugurel Lupu, angajat al Poliției de Frontieră Botoșani. care a fost depistat în trafic de organele de poliţie.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost evaluat la suma de 115.507 lei.

“Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Citeste si:

Facebook Comments