Polițiștii locali au mers în căutarea oamenilor străzii

Nu au un acoperiș deasupra capului și sunt nevoiți să își ducă zilele amare sub cerul liber.

Mănâncă ce apucă și își îneacă suferința în sticlele de spirt pe care le beau pe nerăsuflate. Îi ajută și ca să se încălzească. Seara pun capul pe câte o bucată de carton și se învelesc cu haine găsite printre gunoaie.

Ei sunt oamenii străzii, oameni cu destine și povești de viață tulburătoare. Oameni care, cândva, au avuto casă, au avut o familie. Iar acum sunt ai nimănui. Pe ei i-au căutat seară trecută polițiștii locali. Îi aștepta o noapte rece pe care urmau să o petreacă sub cerul liber.

Poliţistii locali, conduşi de Ioan Onuţu, au desfăşurat miercuri seara o nouă acţiune, care a avut drept scop identificarea oamenilor străzii şi ajutarea lor. Pe lângă cei 110 oameni găsiţi, aseară li s-au mai alăturat încă patru. Polițiștii locali străbat municipiul Botoşani în căutarea oamenilor fără adăpost pentru a-i duce la un centru de noapte şi a le asigura un loc cald.

Trei bărbaţi şi o femeie în vârstă de 63 de ani au fost salvaţi de poliţistii locali din condiții inumane.

Femeia din imagini se numeşte Doina Graur şi este din Botoşani. Dacă alte femei de vârsta ei îşi ţin în braţe şi işi alintă nepoţii, ea doarme sub un pod,chiar lângă cimitirul Pacea, în condiţii greu de descris. Biata bătrână povestește că locuia până acum o lună cu sora ei. Dar din ceea ce susţine femeia, sora ar fi bătut-o şi chiar ar fi atentat la viaţa sa.

Sătulă de bătaie si de teamă să nu fie omorâtă a decis să plece de acolo.Cel care îi împărtăşeşte durerea este Mihai şi este din Hudeşti. Este tot un om al străzii şi îşi duce traiul sub acelaşi pod cu bătrânica.

Poliţiştii locali au sunat la 112.În scurt timp la faţa locului a sosit un echipaj medical de urgenţă care i-a preluat pe cei doi oameni şi i-a dus la spital.

Un alt bărbat cu probleme de sănătate a fost găsit de poliţisti chiar într-o cuşcă, stând în condiţii inumane.El spune că nu a fost toată viaţa un om al străzii, că a lucrat şi a avut o casă. Dar o problemă a intervenit la locul de muncă, iar bietul bărbat a fost concediat fără nicio explicaţie. De atunci se chinuie să trăiască .

Ultima persoană găsită a fost un bărbat de 50 de ani. A fost pictor, spune el.Asemenea celorlate persoane găsite de poliţisti, şi acesta a muncit pentru o vreme, dar când probleme au apărut nu s-a mai descurcat.Spune că nu are unde să se ducă şi nici unde să muncească, dar nu vrea să cerşească. Când l-au găsit poliţistii, bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

După finalizarea acţiunii de căutare şi identificare a oamenilor străzii, persoanele găsite au fost duse la un centru de noapte.

Ioan Onuţu, directorul executiv al Poliţiei Locale spune că astăzi va înainta un referat către primăria municipiului Botoşani. Scopul acestuia este de a identifica o locaţie în care să poată duce aceste persoane pentru verificări medicale şi asigurarea unui trai decent.

Citeste si:

Facebook Comments