Povestea Bisericii bombardate de la Manoleasa

Încă mai poartă însemnele războiului

Puterea credinței oamenilor în Dumnezeu poate învinge orice pe lumea asta. Și nimic nu o dărâmă. Nici măcar ororile războiului. La Manoleasa, în depărtatul sat Liveni de pe malul răului Prut, se află biserica ce poartă hramul ” Sfântul Gheorghe”. O biserică frumoasă, îngrijită în care de peste un secol oamenii intră și se roagă. Un sfânt lăcaș care însă a suferit enorm de mult. Biserica a fost construită între anii 1901 și 1902 de către localnici împreună cu preoții parohi Vasile Gheorghiu și Dumitru Dăscălescu. După ce a fost ridicat, credincioșii s-au îngrijit mereu de acest sfânt lăcaș, care a fost și pictat, iar până la al doilea Război Mondial, biserica era o adevărată bijuterie a locului. Însă, din păcate, în timpul războiului, cupola bisericii și o parte a sfântului lăcaș au fost puse la pământ.

Ani la rând, credincioșii au încercat să îi readucă stralucirea de odinioară. IAr cea mai arzătoare dorință a lor a devenit realitate în urmă cu aproape două decenii.

Lucrările au fost finalizate iar sfântul lăcaș a primit binecuvântare în luna octombrie a anului 2010. Atunci când PS Calinic Botoșăneanul a oficiat slujba de sfințire a bisericii Sfântul Gheorghe din Liveni. La doar câțiva kilometri distanță, tot în comuna Manoleasă mai există o altă biserică cu o poveste uimitoare. Biserica din lemn din satul Șerpenița. Vecină cu Prutul, pustiită de oameni și de case, ostenită de vreme și de vremuri bijuteria a fost lăsată în voia sorții. Doar câteva cruci pe morminte, copaci și o fântână amintesc că în aceste locuri, cândva, a fost o comunitate de oameni. Pentru a ajunge în satul Șerpenița, sfântul lăcaș a călătorit kilometri întregi, în anul 1870.

Părintele Valerică Iancu, care a slujit la biserica din Șerpenița spune că ea a fost ridicată tocmai în anul 1848.

În urmă cu câțiva ani, în acest sfânt lăcaș se săvârșeau slujbe religioase, la lumânare. Astăzi, totul e pustiu. Pentru a o readuce la viață, spune părintele Valerică Iancu, biserica are nevoie de reparații capitale. Și în ciuda vechimii sale și a istoriei sale, bijuteria de pe malul râului Prut nu poate fi considerată monument istoric.

Povestea celor două lăcașe de cult o puteți viziona mâine, începând cu ora 19.00, în cadrul emisiunii ”Periplu Moldav”, în comuna Manoleasa.

Citeste si:

Facebook Comments