VIDEO! Povestea neștiută a celui mai dezvoltat oraș din nordul Botoșaniului

Ce am fost și ce-am ajuns. Această constatare se potrivește de minune județului Botoșani. Acum aproape un secol jumătate, câteva localități din județul sărac în care trăim astăzi, erau printre cele mai dezvoltate din Moldova. Iar unul dintre cele mai bune exemple, a fost Ripiceniul. Țara noroaielor și a sărăciei a fost acum 100 de ani, un mic orășel industrial, civilizat și populat cu oameni din toate colțurile Europei. Tot aici funcționa și cea mai profitabilă fabrică de zahăr din Europa, proprietate a unui francez, de a cărui nume se leagă și o parte din tragica istorie a Titanicului.

Somax TV vă invită în exclusivitate să descoperiți povestea uluitoare a unui colț de Botoșani, așa cum nu vi l-ați imaginat niciodată.

Ripiceniul, este una dintre cele mai nordice localități din județul Botoșani, un sat sărac și fără perspective de pe malurile Prutului. Noroaiele ulițelor, câinii maidanezi și imaginea decrepită a scărilor de bloc comuniste chiar din centrul satului, dau orice călător impresia că a ajuns la capătul lumii. Deși comuna este renumită pentru descoperirile paleolitice, ce spun povestea omului de acum câteva zeci de mii de ani în urmă, Ripiceniul nu oferă nimic notabil călătorului.

În spatele acestei imagini dezolante, se află însă povestea unui mic orășel industrial, ridicat în jurul uneia dintre cele mai importante fabrici de zahăr din Europa. Totul s-a petrecut însă parcă în altă lume, iar ruinele sunt singurele mărturii ale gloriei Ripiceniului de altădată.

Cum a luat naștere fabrica de zahăr  

Profesorul Dumitru Grigoraș, cunoaște bine povestea vechiului Ripiceni. De altfel localnicul spune că satul s-a născut odată cu fabrica de zahăr, construită încă din 1899, de francezul Maurice Dupont. Locația nu a fost aleasă întâmplător. Omul de afaceri francez, renumit pentru flerul său și-a dat seama că în acest nord sălbatic dar binecuvântat, putea găsi soluri foarte bune pentru cultivarea în apropiere a materiei prime, sfecla de zahăr dar și mână de lucru harnică și mult mai ieftină decât în Europa vestică.

Fabrica avea o capacitate deosebită și a început să producă la început doar zahăr tos, pe care-l vindea în toată Europa. De altfel era o marfă de export deosebit de apreciată în Anglia, Franța sau Germania, iar tonele de zahăr de la Ripiceni luau doar drumul Occidentului.

În jurul fabricii s-a construit un adevărat oraș, mai ales că utilajele costisitoare aduse tocmai din Franța, aveau nevoie de specialiști pentru a fi întreținute și operate. La Ripiceni munceau cot la cot, români, francezi, nemți, ruși și cehi. Deși este greu de crezut, a fost o perioadă în care străinii veneau să lucreze la Ripiceni.

Perioada prosperă 

Fabrica și-a atins apogeul în perioada de dinaintea Primului Război Mondial. Avea 4 hale de producție, bazine pentru sfeclă de zahăr, fabrică de spirt, fabrică de cherestea și abatoare. Se cultiva în jurul Ripiceniului, sfeclă de zahăr pe 10.000 de hectare.

Fabrica a fost o binecuvântare în special pentru localnici. Cei mai mulți au primit pentru prima dată în viața lor, un salariu, la fabrică. Munceau în jur de 1500 de oameni. Zona agrară avea mult de câștigat prin livrările făcute la fabrică. Era o zonă prosperă, unde oamenii făceau naveta, din satele învecinate.

Micul orășel industrial a fost sistematizat de urbaniștii francezi, după model occidental, cu cvartale și străzi. Casele construite erau tot după model francez, iar toți cei care se mutau în zonă, primeau loc de casă cu 2800 de metri pătrați.

Iar patronii erau renumiți prin grija loc față de angajați. Fiecare muncitor primea recompense. În același timp, după model capitalist, proprietarii erau și foarte severi. Cine nu muncea bine, era concediat, cine își dovedea calitățile, era recompensat. Iar Dumitru Grigoraș, știe bine aceste lucruri, tatăl său fiind angajat timp de 15 ani al fabricii de zahăr.

Și astăzi, localnicii în vârstă din Ripiceni, își aduc aminte cu nostalgie de acele vremuri. Tatăl, lui moș Nicolae, a muncit în fabrică. Bătrânul avea pe atunci 14 ani și ține minte prosperitatea Ripiceniului.

Fiul patronului a murit pe Titanic 

Povestea fabricii de la Ripiceni se împletește, culmea, cu cea a vasului Titanic, scufundat în apele Atalanticului la 1912. Mai precis unicul fiu al patronului fabricii de zahăr de la Ripiceni, Maurice Dupont, a murit în tragicul naufragiu. Debusolat și fără singurul său moștenitor, Dupont, vinde fabrica unui afacerist evreu. Acesta continuă însă producția și dezvoltă fabrica, asigurând mai departe bunăstarea localității.

Sfârșitul fabricii 

Sfârșitul fabricii a venit în mod tragic, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. A fost bombardată de nemți, în retragere iar mai apoi a fost demontată bucată cu bucată și dusă în URSS, de ocupanții sovietici.Astăzi, după 45 de ani de colectivizare și după încă trei decenii de sărăcie în democrație, Ripiceniul nu este nici măcar umbra localității construite în jurul fabricii de zahăr, a francezului Dupont. Au mai rămas doar câteva ruine ale vechii fabrici și amintirea unor vremuri mai bune.

 

Citeste si:

Facebook Comments