VIDEO! Premii mici, scandal mare

Succesul unor copii de nota 10 a stârnit polemici în cadrul ședinței de Consiliu Local. Aleșii de la municipiu au vrut cu orice preț să demonstreze cât sunt de mărinimoși când vine vorba de premierea unor elevi cu bani din bugetul local. S-a propus alocarea a 1.000 de lei pentru fiecare dintre cei 2 adolescenți care au obținut media 10 la bac. Consilierii s-au întrecut însă în mărirea sumei și a ieșit un adevărat spectacol gălăgios.

Daria Ichim, fostă elevă a Colegiului A.T Laurian și Ștefan Bălăucă, un adolescent care a adus cinste județului prin premiile obținute la olimpiade naționale și internaționale, sunt cei doi elevi de 10 la examenul de Bacalaureat din municipiul Botoșani. Primarul Cătălin Flutur a propus drept răsplată pentru munca lor, premii de câte 1.000 de lei, bani din bugetul local. În ședința de Consiliu Local, aleșii s-au contrat pe baza sumelor propuse ca premii.

Iar între cele două tabere politice a demarat o adevărată polemică asupra acestui subiect.

A luat cuvântul unul dintre cei mai tineri consilieri locali . Pe fundal, se aude cum un alt coleg îi corectează gafele din cele câteva propoziții .

În cele din urmă, pentru elevii cu rezultate meritorii s-au aprobat premii în valoare de 1.500 de lei. Din fericire, cei doi adolescenți de valoare, nu au luat parte la ședința de Consiliu Local.

Citeste si:

Facebook Comments