VIDEO! Preț gigant pentru Cornișa

S-au aliniat astrele, iar după ani de întârzieri, bâlbe și incompetență, a început recepția la ceea ce ar trebui să fie cea mai atractivă zonă de agrement din regiunea Moldovei. Asta nu înseamnă însă că lucrarea este finalizată 100%, sau că în scurt timp botoșănenii se vor bucura de Cornișa. Practic, se fac doar o serie  de verificari ale obiectivelor și probe pentru a vedea dacă acestea sunt funcționale.

Șocant este faptul că a ieșit la iveală și costul exorbitant al investiției, care a depășit cu mult valoarea inițială. Pentru Cornișa de Botoșani s-au cheltuit aproape 18 milioane de euro.

Demarate în 2012, lucrările la parcul de agrement Cornișa ar fi trebuit să fie finalizate la sfârșit de 2014. Nu au fost gata nici în 2015, nici în 2016, deși primarul vremii, Ovidiu Portariuc anunța finalizarea, în plină campanie electorală, nici în 2017 și iată-ne în 2018, spre sfârșit. La Cornișa a început recepția lucrărilor.

Deși președinte al Comisiei de Recepție, primarul îl numise pe viceprimarul Cosmin Andrei, acesta a fost înlocuit chiar înainte de începerea efectivă a procedurii de recepție, iar înlocuitor este proaspătul directorul de la Dezvoltare, Cătălin Fetcu, fost director la Nova Apaserv.

După o primă zi în teren a comisiei de recepție, nu se pot trage foarte multe concluzii. Astăzi, în jurul prânzului, l-am contactat pe președintele Comisiei de Recepție pentru a vedea cum se prezintă investiția având în vedere că accesul jurnaliștilor în parcul de agrement este restricțonat.

De la aproximativ 50 de milioane de lei, valoarea de licitație pentru Cornișa, parcul a ajuns a ajuns să coste 80 de milioane de lei. Parte mică din bani au fost atrași de la Uniunea Europeană iar restul sumei reprezintă credite bancare și bani din bugetul local. Cu precizie nu știe nimeni să răspundă de ce valoare a crescut atât de mult și pe ce s-au dus banii iar necunoscut rămâne și termenul de deschidere al zonei de agrement.

Citeste si:

Facebook Comments